Un deținut riscă o nouă pedeapsă
A încercat să se îmbogățească, stând după gratii. Vorbim despre un deținut de 26 de ani, care a ajuns, din nou, în vizorul oamenilor legii, fiind acum suspectat pentru escrocherie.
Pe scurt, individul i-a promis unei femei, de 43 de ani că se va căsători cu ea, iar mai apoi a estorcat de la victimă aproximativ 110.000 de lei.
Condamnatul a fost ajutat de alte două femei, care îi sunt rude, acestea având rolul de-a se întâlni cu victima şi de a primi de la ea banii, obţinuți de la mai multe companii de microcreditare.
Persoanele suspecte și-au recunoscut vina, fapt pentru care riscă până la șase ani de închisoare pe un termen.