Un polițist din Criuleni și complicele său, cercetați pentru corupere pasivă: Au pretins 250 de euro de la un șofer
Un subofițer al Inspectoratului de Poliție Criuleni și un complice de-al său au fost documentați de CNA și procurorii anticorupție într-un dosar de corupere pasivă. Învinuiții ar fi pretins 250 de euro de la un șofer pentru a-i elibera automobilul, ridicat la parcarea specializată.
Potrivit CNA, în baza denunțului, instituția a inițiat o cauză penală pentru corupere pasivă, iar vineri a constatat transmiterea banilor către învinuiți. Suma de 250 de euro a fost predată benevol, în cadrul percheziției, ambele persoane fiind escortate pentru audieri la sediul CNA și PA.
După ce le-a fost înaintată învinuirea, aceștia au fost eliberați prin ordonanţa procurorului pe motivul lipsei temeiurilor de a aplica în privinţa ultimilor a măsurii preventive privative de libertate, totodată fiind obligaţi de a nu părăsi ţara.
Procuratura Anticorupție conduce urmărirea penală.