Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) anunță trimiterea pe banca acuzaților a bărbatului reținut în august 2022, care o exploatase sexual și prin muncă în Germania pe tânăra cu care începuse o relație de concubinaj în Moldova. Învinuitul are vârsta de 23 de ani și este originar dintr-un sat din Râșcani.
Potrivit PCCOCS, acesta a cunoscut-o pe tânăra de 20 de ani din Chișinău, în septembrie 2021, atunci când au făcut cunoștință pe rețelele de socializare. Peste două luni, tânărul a convins-o ca aceasta să se mute la el, în raionul Râșcani.
Ulterior, în decembrie acesta a înduplecat-o să plece împreună la muncă în Germania. Dar, sosiți la destinație, bărbatul a deposedat-o pe tânără de pașaport și a exploatat-o sexual, în propriul beneficiu.
Așa cum în orașul alăturat funcționa o fabrică de reciclare a deșeurilor electronice, bănuitul a determinat-o să se angajeze acolo. Mai apoi, acesta o obliga ca banii din salariu să-i dea lui toți, în sumă totală de 6000 euro, lipsind-o astfel de surse de existență. Totodată, a determinat-o să se implice în acțiuni criminale – să fure bunuri de la locul ei de muncă, de care el mai apoi o deposeda.
În iunie 2022, aceștia au revenit în țară, dar exploatarea sexuală a continuat: bănuitul îi interzicea să părăsească casa din satul său din Râșcani, în care locuiau. Totuși, în iulie aceasta a reușit să evadeze și s-a refugiat la sora sa din Chișinău, care a alertat-o pe mamă. Ulterior, mama a sesizat autoritățile de drept, care în cadrul perchezițiilor au ridicat de la acesta și cartușe păstrate ilegal, pentru care procurorii PCCOCS i-au înaintat o învinuire separată.
Deși acesta nu-și recunoaște vinovăția, probele demonstrează înfăptuirea de către învinuit a infracțiunii investigate. La solicitarea procurorilor PCCOCS, acesta este plasat în arest preventiv, începând de la reținerea lui din august 2022, iar până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești finale, potrivit legii, acesta se prezumă nevinovat. Potrivit Codului penal, exploatarea sexuală necomercială, însoțită de înșelăciune și sustragerea documentelor victimei se pedepsește cu închisoarea de la 3 la 7 ani.