Un tânăr de 23 de ani, originar din Republica Moldova, a fost arestat în Bologna, Italia, după ce a amenințat și a încercat să jefuiască un băiat în vârstă de 14 ani, aflat în drum spre școală, scrie tvrmoldova.md.
Potrivit presei italiene, tânărul moldovean s-a apropiat de băiat amenințându-l cu un ciob de sticlă și i-a cerut bani. După ce a reușit să scape, băiatul a alertat autoritățile, furnizând o descriere precisă a criminalului.
Carabinieri au reușit să îl aresteze pe tânăr și l-au pus sub acuzația de tentativă de jaf.
Tânărul moldovean se află acum la dispoziția autorităților judiciare și va fi judecat într-o procedură urgentă.