Oamenii legii din nordul țării au depistat un taximetrist în stare de ebrietate avansată la volan. Șoferul de 45 de ani se deplasa pe o stradă din muncipiul Bălți, fiind testat cu aparatul Drager, acesta avea o concentrație de alcool de 1.35 mg/l în aerul expirat.
Potrivit Poliției, automobilul care aparține companiei la care este angajat bărbatul a fost ridicat și transportat la parcarea specială.
Pe acest caz a fost inițiat un proces penal pentru conducerea mijlocului de transport în stare de ebrietate alcoolică cu grad avansat.
În context, oamenii legii solicită repetat companiilor care prestează servicii de taxi să verifice conducătorii auto când ies la serviciu și să pună prioritate pe siguranța pasagerilor.