Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a ajustat, într-o ședință publică desfășurată miercuri, 5 octombrie, prețurile reglementate la energia electrică furnizată de către furnizorul central „Energocom”.
Astfel, noul preț stabilit este de 4,67 lei/kWh, cu TVA inclus, ceea ce constituie cu 1,43 lei mai mult decât este în prezent.
Această hotărâre va intra în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial. Totuși, poate fi contestată de autoritatea emitentă, în termen de 30 de zile de la data publicării în monitor.
Precizăm că, pe 28 septembrie, ANRE a aprobat noi tarife pentru energia termică și apă caldă.
De asemenea, începând cu 1 octombrie, moldovenii plătesc peste 29,27 lei pentru un metru cub de gaz, cu TVA inclus, după ce ANRE a aprobat solicitarea Moldovagaz cu referire la majorarea prețurilor.