VIDEO/ Au renunțat la viața din străinătate pentru a înființa o plantație de mure în localitatea natală
Au renunțat la viața din străinătate pentru a-și construi un viitor în Republica Moldova. Este vorba despre familia Curcă din satul Tănătarii Noi, raionul Căușeni, care a renunțat la traiul peste hotare, iar acum cinci ani a decis să-și încerce norocul în agricultură, acasă. Astfel, soții Curcă au valorificat terenul moștenit de la părinți și bunici unde au înființat o plantație de mure, transmite Studio-L.
„Din dorința de a fi alături de copiii, de a fi, aici, acasă, ca să nu ne ducem peste hotare, am hotărât să punem o plantație de mure, apoi piersici, prune și de a transmite copiilor noștri dragostea și munca față de ceva frumos, ceva gustos și sănătos. Au fost pe alocuri și lacrimi, dar nu am dat mâinile în jos.”
Au ales un singur soi – Triple Crown – un mur fără ghimpi, cu fructe mari, suculente, dulci, care se coc eșalonat și pot fi recoltate pe o perioadă de aproximativ 30 de zile.
„Soiul acesta se numește Triple Crown. Este un soi transportabil, adică mai tare. Primul soi se numește Arapaho. Avem acolo puțin, dar vrem să facem niște schimbări ca să avem din primul, apoi al doilea. Acelea sunt mai dulci, dar acestea sunt dulci-acrișoare. Primele nu sunt chiar transportabile, repede se trec, dar acestea dacă le le ții la rece undeva, temperaturi de două-patru grade, o săptămână de zile se păstrează.”
Totuși, principala provocare rămâne seceta, care, din an în an, afectează calitatea și cantitate de pomușoare la hectar.
„Iată, vezi, îi arde soarele. Cum au fost acum temperaturile acestea mari de 36-38 de grade, asta la umbră, dar aici a fost mai mare. Iată, toate sunt uscate și le arde. Dacă este umezeală ea poate să facă și mai mari ca acestea. Acolo sunt frumoase. Dacă este umezeală, așa ele se fac și chiar mai mari. De la trei tone la patru tone pe hectar, dar după teorie dacă este irigare, am înțeles că poți culege 10-12 tone.”
Lucrul în plantație nu se termină niciodată. Muncesc mult, pentru ca să aibă roadă bogată în fiecare an.
„Mai mult curățirea din primăvară. Ea ca atare din toamna târziu începe, dar nu avem timp și începem după sărbătorile de iarnă curățirea, legatul. Apoi când se începe înverzirea la mure facem tratare, adică pentru întărirea imunității. Apoi mai aproape de înflorire dăm un tratament cu insecticid.”
Sfârșitul verii e perioada în care se culege „aurul negru”, așa sunt dezmierdate murele în familia Curcă. Toate pomușoarele ajung în piețele agroalimentare din Căușeni, aici unde sunt solicitate și se vând foarte repede.
„La frigiderul de la Grădinița, acolo le transportăm. Seara, pe răcoare, le strângem în caserolă – binișor, atent, delicat, fără a le trauma, una la una. Ne pregătim și dimineața plecăm cu ele proaspete ca să ajungă la consumator.”
Potrivit estimărilor, în prezent în Republica Moldova există peste 150 de hectare de plantații de mur.
