VIDEO/ Biserica Sfinții Împărați Constantin și Elena din Căușenii Vechi a împlinit 200 de ani

Biserica Sfinții Împărați Constantin și Elena din Căușenii Vechi a împlinit 200 de ani de la fondare. În acest context, pe 3 iunie, zeci de enoriași din diferite localități ale raionului s-au adunat în curtea bisericii pentru a participa la slujba dedicată hramului. Evenimentul a inclus rugăciuni, procesiuni și o liturghie oficiată de preoți din mai multe parohii ale raionului, transmite Studio-L

„Le doresc creștinilor, enoriașilor a acestei sfinte biserici sănătate și smerenie, pace și înțelepciune. Și tuturor credincioșilor creștini. Să fie cu bine și cu pace. Sfântul Constantin și Elena au construit multe biserici. S-au rugat pentru credință și pentru pace și să ne rugăm și noi.”

Tradițional, biserica a fost înconjurată de trei ori de enoriași, iar cei doi sfinți, Constantin și Elena, sunt venerați pentru faptul că anume ei au oficializat creștinismul în Imperiul Roman.

„Am venit să sărbătorim cu toții, și să ne închinăm lor, și ne rugăm pentru toată lumea, și pentru noi. Pentru pace în lume și pentru sănătate, și pentru bunăvoie, și pentru tot.”

„În fiecare an sărbătorim sfinții încoronați Constantin și Elena care este hramul bisericii din localitate. Toate persoanele care sunt libere au posibilitatea să vină la biserică, să sărbătorească împreună cu părintele. Sărbătoarea începe de la biserică.”

„- Noi o sărbătorim în fiecare an cu bucurie, cu plăcere, cu dragoste și așteptăm oaspeți. – Văd că aveți și o masă pregătită. – După slujbă, toți care au participat la slujbă îi poftim la masă.”

„- Suntem bucuroși că am ajuns până în ziua de azi. Pace sănătate să fie și mai departe să putem să venim la sfânta biserică să ne înconjoare, să ne păzească Constantin și Elena. – Aveți acasă azi oaspeți? – Desigur, cum să nu avem. Ne-am pregătit ca să vină din Căușenii Noi.”

Lăcașul a fost înființat în anul 1825 și este una dintre cele mai vechi biserici din regiune. Este a doua biserică din raion ca vechime, după Mănăstirea Adormirii Maicii Domnului din Căușeni.

Chiar dacă a fost închisă de sovietici și a stat încuiată aproape 50 de ani, iată că în 1993 locuitorii sectorului Căușenii Vechi au reușit să o restabilească și să o readucă la viață.

 

Urmărește și