VIDEO/ Căușenenii, despre compensațiile la energie: „Anul trecut am avut 800 de lei și tot achitam, dar acum nici nu știu”

Procesul de achitare a compensațiilor pentru energie a început, iar primii beneficiari deja au reușit să ridice plățile. Totuși, cetățenii au păreri împărțite privind sumele de care au beneficiat. Astfel, în timp ce unii locuitori ai orașului Căușeni sunt mulțumiți, alții spun că acești bani nu sunt suficienți pentru a acoperi nici cea mai mică parte a facturilor, transmite Studio-L

„300 de lei. Anul trecut am avut 800 de lei și tot achitam, dar acum nici nu știu. Trebuie fără gaz să ne încălzim că este o sumă mare. Puțin – 300 de lei. 800 de lei când dădeau încă era cum era, dar acum nu.”

„Am primit, dar 320 de lei. Eu am gradul II de invaliditate – 2.700 pensia. Mă duc să achit facturile. Iată, am o mie și ceva de achitat.”

„Cam greu o să fie. Trebuia mai mult, dar de unde? Poate nici ei nu au.”

Între timp, alții spun că sunt mulțumiți de suma primită, deoarece orice sprijin contează în această perioadă dificilă.

„Dacă nu vor deloc, atunci nu trebuie. Prea interesanți sunt, dacă le dau. Încă puțin, mai mult vor. Sunt cam hapsâni. Cât dau, atâta primește.”

„A venit pe card și m-au anunțat – 300 de lei. Mulțumim! Este bine pentru mine, nu știu pentru altcineva.”

„Este ajutor. Mulțumesc Domnului că cât de puțin, dar este. Nu primim toți la fel și cât de puțin, dar tot un ajutor avem. Așa sunt vremurile acum.”

Potrivit autorităților, peste 634 mii de gospodării vor beneficia de compensații pentru luna noiembrie, ceea ce reprezintă 90 la sută din solicitanți.

Astfel, 237 mii de familii vor primi compensații de 800 de lei, în timp ce restul gospodăriilor vor primi între 300 și 800 de lei. Plățile pot fi ridicate începând cu ziua de 11 decembrie la oficiile poștale ori sunt transferate pe cardurile bancare.

Urmărește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata