VIDEO/ Droguri în valoare de 600.000 de lei, ridicate de la un bălțean care a fost tras pe dreapta

Oamenii legii au ridicat droguri de 600.000 lei și au reținut un bărbat care le păstra spre vânzare, care înainte de descinderi a fost oprit din drum, în timp ce conducea mașina drogat. Bărbatul cu vârsta de 42 de ani a fost oprit de angajații INSP, în municipiul Bălți, iar mașina a fost transportată la parcarea specială.

Potrivit informațiilor, ulterior reținerii, procurorii PCCOCS au solicitat și au obținut plasarea acestuia în arest preventiv pentru 30 de zile de către Judecătoria Bălți.

În cadrul perchezițiilor desfășurate vineri și sâmbătă în Bălți și Fălești la acesta și un alt bănuit cu vârsta de 44 de ani cercetat în libertate, pe lângă două kilograme de droguri au fost ridicate și ustensile de consumare a stupefiantelor, un automobil și telefoanele mobile folosite la punerea în vânzare a drogurilor.

Investigațiile continuă, în vederea cercetării complicilor acestora, timp în care aceștia se prevalează de prezumția nevinovăției, potrivit legii.

Urmărește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata