VIDEO/ Grădinița din satul Fîrlădeni, raionul Căușeni va avea în curând un acoperiș renovat

După ce ani la rând personalul grădiniței din satul Fîrlădeni, raionul Căușeni a fost nevoit să prindă stropii de ploaie care curgeau în grupele copiilor, în 2025 autoritățile promit că întregul acoperiș al instituției va fi schimbat, iar clădirea va fi eficientizată energetic. În Anunțul a fost făcut de vicepremierul pentru Reintegrare, Roman Roșca, care a vizitat zilele trecute instituția preșcolară. Lucrările de reparație capitală urmează să înceapă în zilele următoare, iar cei peste 100 de copii care frecventează grădinița vor beneficia de condiții mai bune, transmite Studio-L

„Grădinița este renovată în perioada 2010-2012. Din 2012 noi ne-am redeschis, de pe 14 noiembrie, dar am rămas cu coperișul vechi, moștenire de la gimnaziul care a fost în localitate. El pur și simplu a fost vopsit. Unde a fost construit nou, acolo este o parte de ardezie nouă, dar de o calitate mult mai proastă decât cea care a rămas de la gimnaziu. Pe timpul când s-au făcut lucrări în mare majoritate a fost plesnit, pentru că de multe ori au mers pe acoperiș. Curgea și pe la toate sistemele de ventilare. Curgea în sală, în două locuri, la mine în birou, pe coridor, în câteva dormitoare.”

Primarul localității, Sergiu Vengher, afirmă că, pentru schimbarea acoperișului din bugetul local au fost alocați peste 400 de mii de lei, iar restul fondurilor vor fi asigurate de Biroul politici de Reintegrare.

SERGIU VENGHER, primarul satului Fîrlădeni: „Proiectul, în general, este estimativ de un milion 126 de mii de lei dintre care 700 de mii sunt de la Biroul de Reintegrare, iar restul este contribuția consiliului comunal Fîrlădeni. Cred că la sfârșitul lunii septembrie o să fie un acoperiș nou.”

Grădinița din satul Fîrlădeni, raionul Căușeni este frecventată de 110 copii.

 

Urmărește și