VIDEO/ Locutorii din satul Cuhureștii de Jos, raionul Florești, speriați după căderea dronei

Dimineața de marți, 25 noiembrie, a adus neliniște și teamă în satul Cuhureștii de Jos, raionul Florești. Ministerul Apărării a anunțat că șase drone au traversat neautorizat spațiul aerian al Republicii Moldova, iar una dintre ele s-a prăbușit pe o clădire dintr-o livadă, aflată la câteva sute de metri de gospodăriile oamenilor. Localnicii povestesc că trăiesc cu teamă după ultimele evenimente din regiune, transmite TV Nord

„Noi stăm cu grijă, uite stăm aici aproape, poate să cadă pe casa noastră, eu îmi pun întrebarea, Putin are o țară atât de mare, cea mai mare de pe glob, lui nu-i ajunge țara lui? S-o găsit să ucidă un popor nevinovat? Dumnezeu nu-l va ierta, îl va pedepsi.”

„Este dronă acolo, partea cealaltă. – Dar nu ați auzit noaptea nimic? Nu, nu știu, astăzi am auzit de la știri. La noi este primul caz la moment, așa nu au fost cazuri. – Există o frică? Ei, cum vă gândiți dumneavoastră, asta e.”

„Ne pune pe gânduri, ne încep a deprinde și pe noi? Mare, nu este o glumă, te-ai culcat și nu știi dacă mâine te trezești.”

Potrivit experților, drona căzută este de tip Gerbera. Deși primele evaluări indică absența explozibililor, acest model poate transporta până la zece kilograme de încărcătură.

ARTUR LEȘCU, expert Watchdog: „Acest tip de dronă, utilizată adesea ca momeală, poate transporta până la 10 kg de încărcătură explozivă. Drona are greutate până la 10 kg. Iar planarea și greutatea mică explică lipsa deteriorării acoperișului. Incidentul vine la doar câteva zile după alte încălcări ale spațiului nostru aerian de către drone rusești.”

Șase drone au survolat, în dimineața zilei de 25 noiembrie, spațiul aerian al Republicii Moldova. Potrivit Ministerului Apărării, primul aparat de zbor a fost detectat pe direcția Vinogradovca-Vulcănești. Ulterior, alte cinci drone au fost observate traversând spațiul aerian al localităților Dondușeni, Orhei, Bender, Vadul lui Vodă și Florești.

Poliția a publicat o fotografie cu drona căzută la Cuhureștii de Jos, raionul Florești. Aceasta este de tip Gerbera, de fabricație rusească.  Verificările au stabilit că drona era fără încărcătură explozivă. Aparatele de tip Gerbera pot fi utilizate pentru inducerea în eroare, pentru misiuni de supraveghere și colectare de informații, dar și pentru transport de explozivi.

Urmărește și