VIDEO/ O femeie, înjunghiată și jefuită în plină stradă, la Sângerei. Un individ de 31 de ani, reținut
O femeie a fost înjunghiată și jefuită în plină stradă, la Sângerei. Totul s-a întâmplat pe 24 august, dimineața, când, în timp ce se deplasa pe o stradă din orașul Sîngerei, o femeie de 38 de ani, locuitoare a aceluiași oraș, a fost atacată de un bărbat, care i-a aplicat mai multe lovituri cu un cuțit, furându-i portmoneul cu bani, acolo unde avea peste 10 000 de lei.
Acesta s-a dovedit a fi un bărbat de 31 de ani, locuitor al orașului Sîngerei, care anterior a fost cercetat penal pentru mai multe infracțiuni.
Pe cazul dat, de către organul de urmărire penală sub conducerea Procuraturii Sîngerei, a fost pornită o cauză penală, iar suspectul – reținut pentru 72 de ore.
Conform legii penale, persoana vinovată riscă pedeapsă cu închisoare de până la 10 ani.