O cantitate de circa 16 kg droguri, estimată pe piața neagră la peste 3,2 milioane lei, a fost ridicată de oamenii legii în raionul Florești. Captura a urmat celor 25 de percheziții desfășurate în primele trei zile ale lunii martie.
Drogurile erau crescute într-un sat din raion, în scopul punerii lor în vânzare. Acestea au fost ridicate de la domiciliul unuia din membrii activi ai grupului infracțional investigat cu vârsta de 45 de ani.
Ulterior reținerii, procurorii au depus demers la Judecătoria Bălți, pentru plasarea acestuia în arest preventiv pentru 30 de zile.
Investigarea grupului a demarat în decembrie 2022, aceasta fiind în continuă desfășurare, pentru tragerea la răspundere a complicilor bănuitului reținut.