VIDEO/ Peste 130 de mașini de contrabandă, ridicate de oamenii legii

Peste 130 de mașini de contrabandă, cea mai mare parte provenind din Uniunea Europeană, au fost ridicate de oamenii legii în urma a 20 de percheziții desfășurate în municipiul Chișinău și în afara acestuia. În dosarul penal, cercetat de oamenii legii, sunt cinci bănuiți, cu vârste cuprinse între 28 și 48 de ani.

Potrivit unui comunicat al Serviciului Vamal, membrii grupului ar fi adus mașinile în Republica Moldova aparent cu respectarea procedurilor legale. Ulterior însă, cu încălcarea prevederilor vamale, mașinile ar fi fost dezmembrate și puse în vânzare, astfel încât să fie eludată plata impozitelor și taxelor.

De asemenea, în cadrul perchezițiilor au fost ridicate înscrisuri de ciornă, telefoane, certificate și plăcuțe de înmatriculare. Dintre mașinile ridicate, o parte sunt în stare funcțională, iar altele sunt dezmembrate parțial.

Potrivit materialelor dosarului penal, un grup de persoane, format din cetățeni ai Republicii Moldova și ai României, aflate în curs de identificare, ar fi acționat de comun acord cu factori de decizie ai unui agent economic specializat în dezmembrarea mijloacelor de transport pe teritoriul Republicii Moldova. Membrii grupului și-ar fi distribuit rolurile, acționând concertat, cu scopul obținerii unui profit ilicit.

Persoanele vizate sunt cercetate în libertate.

Urmărește și