Prim-ministrul Dorin Recean a întreprins astăzi, o primă vizită de lucru în teritoriu. Mai exact, acesta a viziat raionul Fălești unde a avut un șir de întrevederi cu agricultorii, precum și cu primarii și primărițele locale.
În discuții cu reprezentanții autorităților administrației publice locale din regiune, proaspătul premier a a abordat problemele cu care se confruntă aceștia, cât și subiectul privind extinderea proiectului guvernamental – „Satul European”.
„Am constatat că sunt foarte multe primării care deja au beneficiat de aceste resurse. Proiectul este foarte bine primit, este productiv din punct de vedere social și asta ne încurajează să suplimentăm resursele”, a spus Dorin Recean.
Cât despre întrevederea cu agricultorii, oficialul spune că aceasta a fost productivă, iar autoritățile vor opta pentru creșterea fondului de subvenționare cu 600 de milioane de lei, la următoarea rectificare bugetară.
„Nu este suficient. Vom lucra mai departe să identificăm resurse ca să alocăm în acest sens”, a adăugat premierul.
De asemenea, premierul Dorin Recean a ținut să reitereze că actuala guvernarea va accelera procesul de ajustare a legislației și de transfer a acqului comunitar în legislația țării noastre, iar acest proces ar urma să ajute Moldova în procesul de aderare la Uniunea Europeană.