Într-o vreme în care graba urbană transformă ușile în ziduri și salutul în excepție, la sat încă mai există o formă autentică de coeziune socială. Potrivit oamenilor din localitățile rurale, viața la sat înseamnă a fi alături unii de alții și de a se ajuta la nevoie – fie cu o greblă, un borcan cu zahăr sau o vorbă bună, transmite TV Nord.
„Mahalaua aceasta îi cunosc pe toți, toți trăim bine, suntem cumetri, suntem rude. Când nu pot, mă ajută cumătra Ana sau vecina Raia, toți vecinii.”
La sat, vecinătatea înseamnă mai mult decât proximitate – înseamnă solidaritate, spun oamenii.
„Cu vecinii te înțelegi, nu ai o greblă, nu ai o sapă, te poți duce la vecin, îți dă, te ajută.”
În schimb, în oraș, unde blocurile adună sute de oameni sub același acoperiș, vecinii sunt adesea necunoscuți.
„Nu pe toți îi cunoaștem, sunt care așa vorbim, dar să spunem că cunoșteam chiar așa bine, nu. – De câți ani locuiți? De vreo cinci ani.”
„Foarte tare se simte, la sat mergi pe drum și zici bună ziua, dar la oraș când zici bună ziua toți se uită cam… Am chiar prieteni care au vecini, dar nu-i știu nici măcar cum îi cheamă.”
„– Cât de bine vă cunoașteți vecinii? Știți, nu prea.”
„– Cunoașteți vecinii dumneavoastră? Nu prea bine.”
Pornind de la aceste diferențe de relaționare între comunitățile urbane și cele rurale, Inspectoratul General al Poliției al Republicii Moldova, în 2015, a lansat Programul „Supraveghere de vecinătate” – o inițiativă de prevenire a infracționalității prin mobilizarea comunităților locale.
Acesta a fost implementat în aproximativ 300 de localități din țară, în care au fost constituite peste 350 de grupuri locale de supraveghere, cu implicarea a peste 4.000 de cetățeni activi. În raioanele pilot, furturile au scăzut cu până la 25 la sută după 12 luni de implementare.