VIDEO/ Schemă de contrabandă cu peste 30 de vehicule motorizate și alte produse auto, deconspirată de oamenii legii
Polițiștii și procurorii au deconspirat o schemă de contrabandă cu peste 30 de vehicule motorizate și alte produse auto, de circa 11 milioane de lei. Oamenii legii au stabilit că mijloacele de transport vizate erau sustrase din statele Uniunii Europene, pentru ca mai apoi să le fie modificate elementele de identificare ale caroseriei.
Ulterior erau introduse în Moldova prin contrabandă, iar după devamare și înmatriculare, erau puse în vânzare clienților din țară.
După un număr de peste 40 de percheziții în Chișinău, au fost depistate și ridicate un automobil, 33 vehicule motorizate de diverse tipuri (ATV și SSV) și piese auto/moto, în valoare totală de aproximativ 11 milioane lei. În acest stadiu al investigațiilor, procurorii PCCOCS le-au atribuit statut de bănuit pentru șase persoane, care actualmente se prevalează de prezumția nevinovăției, potrivit legii.
Investigațiile continuă, în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor și persoanelor implicate.