VIDEO/ Serviciul Vamal vine cu detalii despre perchezițiile efectuate la posturile vamale de pe ambele părți ale frontierei moldo-române

Ofițerii SPIA al MAI, sub coordonarea procurorilor din cadrul Procuraturii Anticorupție, cu suportul și prin conlucrarea cu ofițerii Direcției integritate și supraveghere din cadrul Serviciului Vamal, acționând în cadrul unei investigații internaționale, inițiate în comun cu DNA și DGA ale României, au descins astăzi cu percheziții în posturile vamale de pe ambele părți ale frontierei Moldo-Române.

Potrivit informațiilor, în cadrul operațiunii comune, au fost documentate acțiunile de corupție comise de către angajații Inspectoratului General al Poliției de Frontieră și ai Serviciului Vamal, exprimate prin pretinderea, acceptarea și primirea, inclusiv prin estorcare, a mijloacelor bănești pentru favorizarea trecerii mărfurilor peste frontiera de stat cu eludarea controlului vamal, sau după caz cu efectuarea unui control superficial.

La documentarea acțiunilor ilegale au fost folosiți agenți sub acoperire, cu ajutorul cărora pe parcursul a mai mult de un an, au fost documentate acțiunile ilegale ale 14 angajați ai Poliției de Frontieră și 11 angajați ai Serviciului Vamal, pentru comiterea a 117 acte de corupție.

Sumele pretinse și primite variau între 100 și 900 euro.

Ca urmare al acestor investigații, pe parcursul zilei, au fost efectuate 21 de percheziții la domiciliile și birourile de serviciu ale angajaților Poliției de Frontieră  și Serviciului Vamal, după care persoanele vizate în cauza penală, au fost prezentate în incinta Procuraturi Anticorupție pentru efectuarea acțiunilor de urmărire penală.

Urmărește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata