VIDEO/ Servicul Vamal vine cu precizări la imaginile video de la Sculeni, apărute pe rețelele sociale
Servicul Vamal al R. Moldova vine cu precizări la imaginile video apărute pe rețelele sociale, acolo unde mai mulți moldoveni s-au certat cu vameșii.
„Menționăm că este un caz consemnat în data de 21 august, la orele 19:57, când în postul vamal Sculeni pe sensul de intrare în țară s-a prezentat pentru control vamal un autocar de model ”Mercedes Travego” ce se deplasa pe rută neregulată și tracta o remorcă. Mijlocul de transport se deplasa din Italia spre Republica Moldova, transportând pasageri și bagaje neînsoțite.
”Precizăm că, în privința mijlocului de transport menționat, au fost înregistrate anterior mai multe sesizări privind nedeclararea bunurilor și transportarea ilicită a acestora, ceea ce presupune că autocarul se află în aria de risc sporit de introducere ilicită a bunurilor în țară și este supus unui control minuțios. Totodată, la introducerea în țară a bunurilor se acordă o atenție sporită și se realizează un control detaliat, în scopul asigurării securității economice a statului.
„Mai mult, funcționarii vamali conform atribuțiilor de serviciu realizează controlul vamal al bunurilor și mijloacelor de transport. Și în acest caz au fost supuse controlului bagajele neînsoțite ce erau localizate în remorcă, conform procedurii legale și reieșind din aria de risc în care se afla unitatea de transport. În rezultatul controlului au fost completate tipizatele vamale ”DV-6” și au fost achitate drepturile de import pentru bunurile transportate în bagaje neînsoțite.
„Conchidem, că funcționarii vamali și-au îndeplinit atribuțiile de serviciu și au manifestat un comportament echitabil față de pasageri și șofer, cerându-le respectuos să se conformeze procedurilor legale, ceea ce se vede și din imaginile apărute în spațiul media. Facem apel către toți transportatorii să respecte legislația vamală și să dea dovadă de responsabilitate”, au precizat oameni legii.