Salariile cresc de la anul pentru demnitarii publici deoarece crește baza salarială, dar în anii următori vor fi rezolvate problemele sistemice, ne promite vicepremierul Andrei Spînu.
Ministrul finanțelor, Dumitru Budianschi, spune că pentru anul 2022 valoarea de referință pentru întregul sistem de salarizare a bugetarilor a fost majorată cu 100 de lei, ceea se înseamnă o creștere modestă a tuturor salariilor. De asemenea, salariile unor categorii de angajați, printre care șoferii și angajații din serviciul de asistență psiho-pedagogică vor crește semnificativ. Ministrul finanțelor spune că în acest an vor fi majorate și salariile deputaților, însă aceștia nu sunt tratați preferențial. Lefurile aleșilor poporului fiind majorate tot în baza creșterii valorii de referință, notează IPN.
Ministrul finanțelor spune că bugetul pentru anul 2022 nu ia în considerare prognoza Băncii Naționale privind creșterea inflației până la 14%. Oficialul și-a exprimat speranță că o astfel de prognoză nu se va materializa, totuși, în condițiile unor creșteri ale prețurilor și tarifelor, statul vine și cu majorări de salarii.
„Noi am realizat bugetul în baza unor previziuni ale ministerului Economiei din luna octombrie. Banca Națională și-a publicat raportul pe inflație la 8 noiembrie. Sperăm că prognoza BNM privind inflația nu se va adeveri. Noi am majorat fondul de salarizare cu 10%, este vorba, totuși, despre o sumă destul de mare. Dacă inflația va fi mare, adică va depăși prognozele noastre, vom identifica soluții pentru a acoperi această diferență. Noi am majorat valoarea de referință cu 100 de lei pentru tot sistemul bugetar. În plus, s-au majorat salariile pentru câteva categorii de angajați, este vorba despre șoferi, serviciul de asistență psiho-pedagogică. De asemenea, a fost majorat salariul minim de la 2200 de lei la 3100 de lei” a spus Dumitru Budianschi în cadrul emisiunii „Punctul pe Azi” de la TVR Moldova.
Ministrul finanțelor spune că, în baza majorării valorii de referință, vor crește salariilor tuturor bugetarilor, inclusiv a deputaților. Anterior, fostul vicepreședinte al Parlamentului, Alexandru Slusari, menționa că ar fi vorba despre o majorare a lefurilor deputaților cu 1500 de lei.
„Deputații nu au avut un tratament diferit, la toată lumea s-a majorat salariul de bază cu 100 de lei. Salariul deputaților a fost majorat în baza celor 100 de lei. Întrucât deputații au o clasă de salarizare superioară, această creștere de salariu este mai mare la deputați, față de cei care aparțin unei clase inferioare de salarizare. Cu cât salariul este mai mare, cu atât majorarea este mai mare, pentru că a fost majorată valoarea de referință și aceasta generează o creștere pe tot sistemul”, a mai spus ministrul finanțelor.