VIDEO/ Spitalul Raional Nisporeni a devenit mai eficient energetic după instalarea a 242 de panouri solare

Spitalul Raional Nisporeni reduce cu până la 45 la sută, pe timp de iarnă, și aproximativ 80 la sută, în lunile de vară, din costurile pentru energie electrică. Se întâmplă după instalarea, pe clădirea centrală a instituției, a 242 de panouri solare. Implementarea sistemului a fost posibilă datorită proiectului „Abordarea impactului crizei energetice în Republica Moldova”, implementat de PNUD și finanțat de Uniunea Europeană.

NADEJDA ULINICI, directorul Spitalului Raional Nisporeni: „Au fost instalate pe blocul central 242 de panouri fotovoltaice cu o capacitate de 140kw/h. Această energie asigură toată instituția medicală, deoarece în instituție tot utilajul este pe bază de energie electrică. Este o eficiență foarte mare din ceea ce am observat noi. În lunile de vară economia la factura electrică este de 80% iar în lunile de iarnă – 43-45%.

Sistemul fotovoltaic asigură consumul de energie electrică pentru echipamentele critice ale spitalului.

ANATOL TULBURE, șef de gospodărie: „Vara, nouă în zilele cu soare, ne-a dat 800-900 kw pe zi. Pe timp de iarnă, iarăși, în dependență de soare, sunt 200-100-300 kw pe zi. Cel mai mult consumă la noi generatorul de oxigen – consumă în jur de 80 kw/h. Aparatul de distrugere a deșeurilor medicale tot în jurul la 30kw/h. Blocul alimentar, cazangeria pe iarnă, pompele, roentgenul.”

ALEXANDRU LEFTER, electrician: „Ceva nou, ceva de ajutor. Este un lucru binevenit, ajută mult aceste panouri.

Facturile spitalului au scăzut semnificativ odată cu instalarea panourilor fotovoltaice.

NADEJDA ULINICI, directorul Spitalului Raional Nisporeni: (01:49-02:04) „Până la utilizarea stației noi aveam la factură și 110 și 150 de mii de lei. După utilizarea lor noi am ajuns și la 10 mii de lei și la 20, și la 35. În funcție de sezon și consumul pe care îl avem noi.”

Economiile generate permit renovarea spațiilor și achiziția de echipamente eficiente energetic.

ANATOL TULBURE, șef de gospodărie: „Blocul alimentar la momentul de față se renovează, se schimbă utilajul. În locul la plitele care au fost electrice o să fie plite cu inducție. Utilaj nou care o să consume mai puțină energie electrică.”

Proiectul, implementat la Spitalul Raional Nisporeni, a câștigat premiul pentru „Cel mai bun proiect în domeniul energiei electrice regenerabile în clădirile publice” la competiția „Moldova Eco Energetică 2024”.

 

 

Urmărește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata