VIDEO/ Tânăr de 22 de ani, arestat pentru exploatarea sexuală a unei adolescente cu care a făcut cunoștință pe internet

Un tânăr de 22 de ani a fost arestat pentru o perioadă de 30 de zile, învinuit de exploatarea sexuală a unei adolescente de 16 ani. Fapta a avut loc în perioada noiembrie 2021 – 2023. Tânărul din Telenești era în Germania la muncă, atunci când a făcut cunoștință prin intermediul rețelelor de socializare cu minora care la acel moment avea vârsta de 16 ani. Ca următor pas, prin înșelăciune și abuz de încredere a obținut de la adolescentă poze ale acesteia și secvențe video cu caracter nud.

Ulterior, fără acordul minorei a înregistrat mai multe filmulețe unde cei doi întrețineau relații sexuale. În continuare, acesta le-a folosit pentru ca să amenințe victima minoră cu divulgarea imaginelor și secvențelor video în spațiul online rudelor și altor persoane apropiate, în cazul în care aceasta ar refuza să întrețină sexuale ori ar încerca să-l denunțe.

Mai mult decât atât, pentru a da contur intențiilor sale, în vara anului 2022, a transportat-o forțat pe victimă într-o fâșie forestieră din raionul Telenești. Iar acolo, sub amenințarea cu arma, a determinat-o să întrețină cu el relații sexuale.

În perioada lunilor februarie-martie 2023,  victima a refuzat să mai întrețină relații sexuale cu tânărul. Acesta a reacționat prin trimiterea către rudele, cumetrii, vecinii adolescentei, prin intermediul a două aplicații, mai multe fotografii cu conținut pornografic și filmulețe ale exploatării ei sexuale.

În rezultatul efectuării urmăririi penale de către ofițerii Centrului pentru combaterea traficului de persoane al INI, sub conducerea Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) și a percheziției efectuate la domiciliul persoanei bănuite, au fost depistate și ridicate probe ce determină implicarea acestuia în comiterea infracțiunii.  A fost  ridicată atât arma cu care victima a fost amenințată, cât și telefonul acestuia, care conține imagini cu caracter sexual ale adolescentei. Pe numele persoanei bănuite a fost emis un mandat de arest pentru o perioadă de 30 zile.

Urmărirea penală în acest dosar de trafic de copii exprimat prin exploatare sexuală necomercială continuă, timp în care tânărul beneficiază de prezumția nevinovăției, potrivit legii.

Urmărește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata