VIDEO/ Terminalul de pasageri al Aeroportului din Chișinău va fi extins cu 5.000 de metri pătrați

Terminalul de pasageri al Aeroportului Internațional Chișinău, redenumit recent „Eugen Doga”, va fi extins cu 5.000 de metri pătrați, în cadrul unui proiect estimat la 700 de milioane de lei. Potrivit administrației aeroportului, licitația pentru selectarea companiei de construcții va fi lansată în următoarele două luni, iar lucrările urmează să fie finalizate până la sfârșitul anului 2026.

În același timp, directorul interimar al aeroportului, Sergiu Spoială, a precizat că banii pentru acest proiect amplu de modernizare vor proveni din veniturile proprii ale aeroportului, fără a apela la finanțări externe sau la bugetul de stat.

SERGIU SPOIALĂ, directorul interimar a aerogării: „Vom mări semnificativ zona de control la plecare, pentru a reduce timpii de așteptare. Vom moderniza echipamentele de securitate și control, adoptând sisteme performante și eficiente. Vom introduce sistemul fast-track pentru un flux rapid și predictibil, ips gate-uri ceea ce înseamnă control automatizat al pașapoartelor. Noi rețele și mobilier tehnologic, adaptat cerințelor actuale. O terasă acoperită în aer liber, echipată cu un un sistem de acoperire automatizat. Cabine de duș pentru pasager – un element de confort esențial. Extinderea zonelor de așteptare. Elemente de self-service în procesarea bagajelor, pentru mai multă autonomie și rapiditate.”

Potrivit autorităților de resort, creșterea veniturilor aeroportului a permis lansarea acestui proiect. De la 2,6 milioane de lei în 2022, veniturile aerogării au ajuns la 211 milioane în 2023 și au urcat la 337 milioane în 2024.

VALERIAN BOBU, directorul general adjunct al APP: „Ne propunem astfel ca până la sfârșitul anului 2026, pasagerii să beneficieze de un terminal mai modern și mai încăpător. Extinderea, de asemenea, va însemna și reducerea aglomerației în orele de vârf, servicii mai bune pentru pasageri și consolidarea poziției aeroportului ca hub principal al Republicii Moldova.”  

În același timp, directorul Oficiului pentru amenajarea teritoriului, Nicolae Lupușor, a precizat că lucrările vor fi desfășurate etapizat, astfel încât activitatea aeroportului să nu fie afectată.

NICOLAE LUPUȘOR, directorul Oficiului pentru amenajarea teritoriului: „Această dezvoltare înseamnă mai mult decât construcție de metri suplimentari. Aceasta înseamnă un aeroport unde timpul de așteptare va fi semnificativ redus. Înseamnă confortul unei experiențe predictibile și fluide. Înseamnă alinierea la standardele Asociației Internaționale Transport Aerian. Înseamnă integrarea Republicii Moldova într-o rețea internațională competitivă și transport aerian.”

Aeroportul Internațional „Eugen Doga” – Chișinău a revenit în gestiunea statului în primăvara anului 2023. Autoritățile au anunțat anterior modernizarea infrastructurii aeroportuare și atragerea investițiilor, pentru a spori capacitatea și calitatea serviciilor, într-un regim gestionat de stat, transparent și orientat spre interesul public.

În prezent, acesta se clasează în topul celor mai performante aeroporturi din Europa, în categoria de 1–10 milioane de pasageri pe an. Creșterea este susținută de extinderea rețelei de rute și a numărului de companii aeriene, care s-a majorat de la 20 în 2022 până la 33 în 2024.

 

 

 

Urmărește și