VIDEO/ Vadim Ceban: Tariful la gazele naturale ar putea scădea în următoarele săptămâni

Tariful la gazele naturale ar putea scădea în următoarele săptămâni. Despre acest lucru a anunțat directorul Moldovagaz, Vadim Ceban, în cadrul emisiunii „Puterea a Patra”.

În context, Ceban a mai spus că, deoarece există premise pentru scădere, compania energetică va prezenta până la Paște calculele pentru racordarea tarifului.

„Peste o săptămână, înainte de Paște, cred că vom prezenta la ANRE calculele noastre și împreună cu regulatorul, dacă vor fi aceste premise, vom fi primii care vom solicita ajustarea / corectarea tarifului”, a spus Vadim Ceban.

Cu toate acestea, Vadim Ceban a evitat să ofere careva cifre concrete, dar a menționat că „calculul este simplu”, deoarece în noul tarif nu vor fi incluse și devierile financiare acumulate de Moldovagaz.

„O bună parte din acele devieri financiare care au fost incluse în tarif, în octombrie 2022, au fost recuperate în perioada lunilor de iarnă, când s-a înregistrat un consum mai mare. Aceste premise vor fi, dar totul depinde de decizia ANRE de cânt poate intra în vigoare noul tarif. Lucrăm în direcția respectivă, iar, în prezent, nu pot deschide paranteze, deoarece sunt discuții cu regulatorul”, a mai menționat șeful Moldovagaz.

Din întâi octombrie 2022, consumatorii casnici achită aproape 30 de lei pentru un m3 de gaz natural, 6,5 lei din acest tarif fiind devierile financiare. Pe perioada rece a anului, Guvernul a compensat parțial tariful, în funcție de gradul de vulnerabilitate al consumatorilor. Din întâi aprilie 2023 însă compensațiile nu mai sunt oferite.

Urmărește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata