VIDEO/ Zeci de șoferi din nordul țării au fost trași pe dreapta de polițiști. Motivul – verificarea pneurilor
Zeci de șoferi din nordul țării au fost trași pe dreapta. Aceștia au fost verificați dacă au reușit să schimbe la timp pneurile de iarnă. Acțiunea a fost desfășurată de către Polițiștii din cadrul Direcției Patrulare Nord, transmite TV Nord.
„Pentru că nu sunt echipat cu pneuri de iarnă. -Cunoașteți că de la 1 noiembrie trebuie să fiți echipați? Da, nu degeaba. -O să fiți de-acord cu amenda? Ce avem de făcut.”
„Da, pneurile. -Vedeți că avem și prima zăpadă astăzi. – Iată nu m-am gândit, dar nu este nimic, cumpărăm altele. -O să le schimbați? Chiar azi.”
Pe lângă verificarea pneurilor, polițiștii au stopat conducătorii auto care nu circulau cu faza scurtă a luminii sau aveau geamurile tonate.
„Asta este lumina de staționare, aprindeți lumina de faza scurtă, iată așa, ca să vă vadă lumea.”
„Geamuri tonate. -În Ucraina cum este? Se permite. -Nu ați știu că aici este interzis? Nu am știut. -Și ce faceți mai departe? – Cum se spune, dacă nu cunoști legea, nu înseamnă cu nu răspunzi. -O să fiți de-acord cu sancțiunea? Da, odată ce la voi nu se poate, dar la noi se poate, eu nu am știut.”
„Nu arde lumina în spate la remorcă? -Și ce amendă ați primit? Vreo 300 și ceva de lei.”
„Am uitat să aprind luminile.”
În urma filtrului, unii conducători au rămas fără numerele de înmatriculare, refuzând să discute cu presa.
„- Pentru ce v-au scos numerele? Ce ați încălcat Dumneavoastră?”
„Puteți vă rog să nu mă filmați? -Se poate în rusă, pentru ce ați fost oprit? -Pentru verificarea actelor. -Dar pneurile le aveți de iarnă? – De iarnă.”
Polițiștii îndeamnă conducătorii auto să fie prudenți și să-și pregătească mijloacele de transport corespunzător sezonului de iarnă.
IURIE BURLACU, șef serviciu patrulare Edineț, Ocnița, Briceni, Dondușeni: „Astăzi de către Serviciu Patrulare Edineț, Ocnița, Briceni, Dondușeni, a Secție de Patrulare Nord, a Direcției de Patrulare Nord, pe traseul M-5, km 81, raionul Edineț a fost desfășurat un filtru cu scop de verificare a tuturor unităților de transport, inclusiv transportul de călători în cadrul căruia au fost verificate dacă sunt dotate toate vehiculele cu pneuri pentru sezonul de iarnă.”
În total, polițiștii au efectuat șapte procese verbale în urma stopării a zeci de mijloace de transport.
