Vlad Filat: Curentul electric importat din Transnistria cu compromisuri de neacceptat și chiar trădătoare, nu ne vor asigura independența energetică
Drumul Republicii Moldova spre integrarea în Uniunea Europeană este prins între războiul din Ucraina și prețul la gaze, care ne-a bulversat nu doar economia, ci și viețile, iar perspectiva pare a fi una sumbră. De această opinie este ex-premierul țării, Vlad Filat.
Potrivit lui, curentul electric importat din Transnistria „cu compromisuri de neacceptat și chiar trădătoare” nu vor asigura independența energetică a Republicii Moldova.
„Vestita și clamata integrare în UE nu va duce la creșterea volumului de gaze naturale în subsolul moldav după cum nici curentul electric importat din Transnistria cu compromisuri de neacceptat și chiar trădătoare nu ne vor asigura independența energetică. Independența unui stat nu înseamnă doar accesul depolitizat la resurse, dar și capacitatea actorilor economici și a cetățenilor de a cumpăra aceste resurse. Făcând o glumă amară putem spune că jumătate de problemă este rezolvată: am găsit resurse alternative, mai rămâne să avem bani pentru a le plăti. Soluția NU este în nici un caz revenirea la dependența de gazul rusesc, ci dezvoltarea economiei astfel încât cetățenii și companiile să-și poată permite cumpărarea de resurse din altă parte.”, a menționat Filat într-o postare pe pagina sa de Facebook.
În același timp, fostul premier a constatat că la acest moment, autoritățile ar umbla doar cu mâna întinsă pe continentele lumii pentru a cere bani să supraviețuim acestei ierni.
„Dar iarna viitoare ce vom face? Dar peste doi ani? Vom merge din nou cu mâna întinsă la ușa cancelariilor lumii pentru că în nici un caz economia zilei de astăzi, în ritmul de azi, nu va putea oferi cetățenilor capacitatea financiară de a plăti prețurile din piața occidentală. Așteptarea că războiul se va sfârși și se va reveni la prețurile ante război este o iluzie. Poate este momentul să ne gândim serios și pragmatic la reunificarea cu România, la un plan comun, instituționalizat. Împreună am fi nu doar puternici, dar ne-am împăca și cu istoria în care tot rătăcim fără noimă.”, a conchis Vlad Filat.
Amintim că, Energocom a semnat, sâmbătă, contractul de livrare a energiei electrice cu Centrala Cuciurgan pentru luna decembrie, la un preț de 73 dolari. Decizia a fost interpretată de unii experți drept un act de „alimentare a separatismului în zona transnistreană”.
Cantitatea care va fi livrată de Centrala de la Cuciurgan malului drept, în decembrie, constituie circa 204 mii de MW.