Volumul creditelor de consum a început să crească vertiginos în a doua jumătate a acestui an

Volumul creditelor de consum a început să crească vertiginos în a doua jumătate a acestui an și va ajunge, spre sfârșitul anului, la cel mai înalt nivel din istorie. Estimările au fost făcute de economistul Veaceslav Ioniță. El a precizat că și nivelul general de îndatorare a țării, de asemenea va bate recordurile către finele lui 2024. Această tendință se explică prin scăderea, în ultimele luni, a ratelor dobânzilor, după ce în precedenții doi ani au crescut considerabil.

VEACESLAV IONIȚĂ, expert în economie: „În trimestrul III, cetățenii noștri au reușit să se împrumute cu patru miliarde de lei. Deci, comparativ cu perioada din 2022, când am ajuns la 1,4 miliarde, avem o creștere de 2,5, de fapt, de trei ori. Deci, practic, cetățenii noștri acum se creditează de trei ori mai mult ca volum de bani, decât  acum doi ani. Deci, observați, noi am ajuns volumul de credite în valoare anuală de 12,5 miliarde. Terminăm anul acesta cred că cu împrumuturi luate vreo, cel puțin, 14 miliarde de lei. Recordul în 2022 a fost de 10 miliarde de lei. Deci, avem o creștere de 40 la sută, față de recordul precedent, iar față de anul 2023, când am ajuns la 9,5 miliarde, deci vom avea o creștere cu 50 la sută.”

În același timp, economistul s-a referit și la ponderea creditelor de consum din totalul cheltuielilor populației, fără a ține cont de cheltuielile pentru produse alimentare și băuturi.

VEACESLAV IONIȚĂ, expert în economie: „În 2015, din toate cheltuielile oamenilor, șase la sută erau acoperite cu împrumuturi, în rest omul plătea banul lui. În 2021, știți atunci, când a fost nebunia aceea a împrumuturilor, fiecare al cincilea lei cheltuit era, de fapt, un împrumut. Apoi a scăzut până la 10 la sută, aproape de două ori. În acest an, chiar dacă luăm cel mai mare volum de credite, totuși oamenii au mai mulți bani. Nu sunt mai bogați, dar au mai mulți bani. În acest an, aproximativ 15 la sută din toate cheltuielile de consum ale populației, încă o dată repet, fără băutură și mâncare, este acoperită din împrumuturi.”

Potrivit lui Veaceslav Ioniță, mărimea medie a unui credit de consum, în trimestrul III din 2024, în valoare anuală, a fost de 67 de mii de lei.

 

 

Urmărește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata