Vot final: Clasificatorul unic al funcțiilor publice, adaptat la cerințele pieței muncii

 Proiectul de lege care prevede actualizarea și adaptarea clasificatorului unic al funcțiilor publice la cerințele pieței muncii a fost adoptat de Parlament în lectură finală cu 54 de voturi.

DOCUMENTUL revizuiește cerințele specifice minime pentru ocuparea funcțiilor publice de conducere la nivelul subdiviziunilor constituite din minimum 18 unități de personal. De asemenea, proiectul prevede includerea, la compartimentul funcții publice de nivel superior, în vederea asigurării aplicării uniforme a normei juridice, a funcției de Secretar general / Secretară generală a Curții Supreme de Justiție și, respectiv, Secretar general adjunct / Secretară generală adjunctă a CSJ.

În vederea realizării angajamentelor internaționale și naționale asumate de Republica Moldova privind promovarea egalității de gen, în special prin ratificarea Convenției privind eliminarea tuturor formelor de discriminare împotriva femeilor, în proiect este prevăzută feminizarea titlurilor de funcții publice.

Urmărește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata