Săptămâna debutează cu cer parțial senin și vreme caldă. Asta anunță Serviciul Hidrometeorologic de Stat, potrivit căruia, de temperaturi generoase urmează să ne mai bucurăm câteva zile. Mai exact, maximele vor urca chiar și până la +30 de grade, odată ce norii vor acoperi doar rareori razele soarelui, iar vântul va bate moderat.
În condițiile date, temperatura aerului resimțită marți, potrivit meteorologilor, în raioanele din Nord va fi de +26 de grade, în Centrul Moldovei și în Capitală se vor înregistra maxime de +27 de grade Celsius, în timp ce în partea de Sud a țării, mercurul din termometre va urca până la +28 de grade.
Noaptea, minimele vor oscila între +9 și +14 grade Celsius.
Conform ultimei actualizări a Serviciului Hidrometeorologic, valorile termice vor mai crește un pic până la sfârșitul săptămânii. Ulterior, se așteaptă ca un nou val de aer rece să se abată peste teritoriul țării. Totodată, ar urma, după o lungă pauză, să cadă și primii stropi de ploaie. Vântul va bate moderat, cu posibile intensificări seara și dimineața.
Ce ține de Codul Galben de incendiu rămâne în vigoare până pe 25 septembrie, în timp ce avertizările legate de seceta hridrologică au fost prelungite până pe 28 septembrie.