11 decese și 258 de cazuri noi de coronavirus
11 decese și alte 258 de cazuri noi de infectare cu coronavirus. Acesta este bilanțul provocat de pandemia de COVID-19 în ultimele 24 de ore pe întreg teritoriul Moldovei, după procesarea a 1.368 de teste.
De menționat că din numărul total de cazuri, 11 sunt lucrători medicali, cinci medici, cinci asistenți medicali, și un lucrător al personalului auxiliar.
Astfel, bilanțul persoanelor infectate cu noul virus a urcat la 40.055 de cazuri.
De asemenea, până acum, alte 28.578 de persoane s-au tratat de infecție, în timp ce numărul total al celor decedați a ajuns la 1.074.
În contextul prevenirii și combaterii coronavirusului, Ministerul Sănătății îndeamnă, în continuare, toți cetățenii să respecte cu strictețe distanța socială, să se spele cât mai des pe mâini, să evite aglomerațiile și să poarte mască în transportul public și spațiile închise.