18 stații automate de monitorizare a aerului vor fi instalate în înreaga țară. Lazarencu: „Vom ști unde avem anumite probleme și o să putem interveni”

Poluarea aerului la nivel local și național va putea fi redusă. În acest sens, Guvernul a aprobat o hotărâre care reglementează funcționarea a două sisteme. Este vorba despre cel de inventariere a emisiilor de poluanți atmosferici și cel de monitorizare și gestionare integrată a calității aerului. Potrivit ministrului Mediului, Sergiu Lazarencu, în total, urmează să fie instalate 18 stații în întreaga țară.  

SERGIU LAZARENCU, ministrul Mediului: „Se va forma un sistem de inventariere și monitorizare a aerului și un sistem de inventariere a poluanților atmosferici.  Vor fi construite, instalate 18 stații în toată țara. 11 dintre ele cu ajutorul Uniunii Europene. Asta ne va permite să avem date exacte în orice moment. Vor fi o parte bună la Chișinău, dar și în toată țara.”

Oficialul a mai subliniat că sistemele vor ajuta autoritățile să monitorizeze, în mod constant, calitatea aerului și să acționeze pentru reducerea poluării. De asemenea, noile măsuri vor contribui la îmbunătățirea stării de sănătate a cetățenilor, reducerea ploilor acide și a altor forme de poluare.

SERGIU LAZARENCU, ministrul Mediului: „Noi suntem obligați aceste date să le transmitem, inclusiv instituțiilor internaționale și este important ca țară să avem aceste date. O să le monitorizăm și o să știm unde avem anumite probleme ca să putem interveni să îmbunătățim, inclusiv situația cu aerul atmosferic.”

Astfel, pe întreg teritoriul Republicii Moldova vor fi identificate zonele pentru evaluarea calității aerului și locațiile optime pentru amplasarea stațiilor automate de monitorizare. Totodată, vor fi stabilite metodele și criteriile de evaluare a calității aerului, precum și procedura de determinare a numărului necesar de puncte de prelevare pentru monitorizarea poluanților atmosferici.

 

Urmărește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata