26 de sportivi din Republica Moldova vor participa în acest an la Jocurile Olimpice de vară de la Paris
26 de sportivi din Republica Moldova vor participa în acest an la Jocurile Olimpice de vară de la Paris. Aceștia vor concura la zece probe sportive. Echipa olimpică a fost prezentată pe 15 iulie, în cadrul unui eveniment la care a participat și conducerea țării. Prim-ministrul Dorin Recean a felicitat sportivii și antrenorii, urându-le succes în competiție.
Dorin Recean, prim-ministru: „Sunt mândru că, în ultimii ani, despre Republica Moldova se vorbește tot mai mult din perspectiva realizărilor din domeniul sportului. Vă mulțumesc că faceți lucrul Guvernului mai ușor și când mergem în exterior suntem recunoscuți. La fel, este important aportul vostu la inspirația generațiilor tinere”.
Amintim că, anterior, Guvernul a aprobat cuantumul premiilor pentru performanțele obținute la Jocurile Olimpice și Paralimpice. Sportivii care vor obține medalia de aur vor primi câte 3 milioane de lei, iar cei care se vor clasa pe locul II și III vor primi câte 2,6 și, respectiv, 2 milioane de lei. Pentru rezultatele obținute vor fi răsplătiți și antrenorii, premiul acordat acestora fiind egal cu cel oferit sportivului.
Cea de-a 33-a ediție a Jocurilor Olimpice de vară va avea loc la Paris, între 26 iulie și 11 august curent. În total, la eveniment vor evolua 10500 de sportivi, la 32 de probe, pentru prima dată fiind atinsă paritatea exactă între sportivi și sportive.