60% din culturile de câmp, afectate de secetă

Chiar dacă în luna mai precipitațiile au căzut, în unele zile, chiar din belșug, lipsa ninsorii, precum și a ploilor din debutul acestei primăveri au afectat grav sectorul agricol moldovenesc sau mai bine zis 60% din culturile de câmp, mai exact grâul și orzul.

„Asta nu înseamnă că nu va fi roadă. Recolta e compromisă atunci când un producător planifică trei tone, dar nu va strânge nici măcar o tonă la hectar. Dar nu e situația de acum”, asigură ministrul Agriculturii, Ion Perju, potrivit căruia, lipsa precipitațiilor a afectat cel mai mult sud-estul țării, unde în jur de două mii de hectare au fost cultivate repetat, respectiv s-ar putea ca în condițiile date roada să fie una minimă.

„Cu toate acestea, și în condițiile unei recolte mai joase, securitatea alimentară a țării va fi asigurată”, a mai precizat oficialul pentru agenția IPN.

Potrivit datelor preliminare, anul acesta vor fi cel puțin 500-600 de mii de tone de grâu. Astfel, din noua recoltă, securitatea alimentară va fi asigurată, dar va rămâne mai puțin pentru export.

Urmărește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata