Trei asociații ale magistraților din România o acuză pe președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, de „grave atentate la independența justiției”
Asociația Magistraților din România (AMR), Asociația Judecătorilor pentru Apărarea Drepturilor Omului (AJADO) și Asociația Procurorilor din România (APR) anunţă că se solidarizează cu Asociaţia Judecătorilor din Republica Moldova şi condamnă public „gravele atentate la independenţa justiţiei, democraţiei şi statului de drept din Republica Moldova”, ce ar rezulta din acţiunile preşedintei Maia Sandu. Preşedintele Republicii Moldova a revocatul decretul de numire a preşedintelui Curţii de Apel Chişinău, fără să respecte paşii procedurali, potrivit știripesurse.ro.
„Intr-un stat de drept, democratic, astfel cum este proclamat prin art. 1 alin. 3 din Constitutia Republicii Moldova, avand ca valori supreme si garantate demnitatea omului, drepturile si libertatile lui, dreptatea, justitia trebuie sa fie independenta de orice influenta politica, directa sau indirecta”.
Actiunile Presedintei Maia Sandu, din care reiese ca urmareste subordonarea politica a justitiei din Republica Moldova, sunt de neacceptat. Gravitatea acestor actiuni este cu atat mai mare cu cat se incearca justificarea lor in numele unor pretinse valori europene sau in numele unei sustineri de catre organizatii europene.
Concret, la data de 2 septembrie 2020, ca urmare parcurgerii procedurilor legale si in conformitate cu art. 116 alin. 3 din Constitutia Republicii Moldova, judecatorul Vladislav Clima a fost numit, prin decret prezidential, în functia de presedinte al Curtii de Apel Chisinau, la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii.
In luna noiembrie 2020, cu ocazia alegerilor prezidentiale din Republica Moldova, actuala Presedinta, Maia Sandu, a avut un mesaj anticoruptie, pro justitie si pro valori europene.
Pe data 28 mai 2021, fara sa i se fi propus de Consiliul Superior al Magistraturii, Presedinta Maia Sandu a emis un decret prezidential prin care, cu de la sine putere, a revocat decretul din 2 septembrie 2020, dispunand incetarea mandatului judecatorului Vladislav Clima, de presedinte al Curtii de Apel Chisinau, pe motiv că ar fi devenit cunoscute „circumstante noi legate de modul de desfasurare a concursului” de selectare si promovare a acestuia in respectiva functie de conducere.
Decretul de revocare a judecatorului Clima nu are nicio legatura si nu este intemeiat in vreun fel pe deficiente grave ale modului in care acesta, din pozitia de presedinte al Curtii de Apel Chisinau, si-ar fi desfasurat activitatea dupa numirea in functie, ci este sustinut de catre Presedinta Maia Sandu doar pe presupuse noi descoperiri facute cu privire la desfasurarea concursului din luna iulie 2020, la aproape 10 luni după respectivul concurs.
Daca asemenea fapte au fost descoperite de noua Presedinta, Maia Sandu, aceasta avea obligatia de a cere autoritatilor abilitate ale statului sa le investigheze intr-o procedura legala si transparenta, cu respectarea dreptului la aparare, iar daca se dovedeau ca fiind clar fundamentate, pe elemente concrete si de netagaduit, Consiliul Superior al Magistraturii avea instrument legal pentru a actiona. Subliniem, inca o data, ca orice asemenea actiune poate fi infaptuita doar cu respectarea independentei justitiei si a inamovibilitatii judecatorilor, valori ale statutului de drept consacrate si garantate de art. 116 alin. 1 din Constitutia Republicii Moldova, in acord cu documentele internationale asumate de aceasta tara.
Actiunea unilaterala a Presedintei Maia Sandu, de a revoca cu de la sine putere un act administrativ, prin care un judecator a fost numit intr-o functie de conducere, la propunerea CSM, ca urmare a parcurgerii procedurilor constitutionale si legale, care nu au fost anulate de o instanta de judecata printr-o hotarare irevocabila, constituie o atitudine specifica regimurilor totalitare, fiind straina de litera si spiritul valorilor europene si democratice. Concluzia se impune cu atat mai mult cu cat, chiar anterior publicarii decretului prezidential prin care s-a dispus incetarea mandatului judecatorului Vladislav Clima, de presedinte al Curtii de Apel Chisinau, la CSM s-a incercat numirea unui presedinte interimar, in data de 1 iunie 2021 – dupa ce Presedinta Maia Sandu a fost prezenta la sedinta CSM din 28 mai 2021.
In plus, actul de învestire a presedintelui Curtii de Apel Chisinau este un act consumat, dat fiind ca a produs efecte juridice – judecatorul Vladislav Clima exercitandu-si atributiile legale si emitand acte, in aceasta functie, din luna septembrie 2020 pana in luna mai 2021. In jurisprudenta Curtii Constitutionale a Republicii Moldova s-a avut in vedere, pe de o parte, conceptul de securitate a mandatului fata de influentele externe si, pe de alta parte, dublul grad de inamovibilitate al judecatorilor – cu referire la functia de executie si cu referire la functia de conducere.
Nu exista o mai grava incalcare a independentei justitiei, a separarii puterilor in stat, componente ce tin de esenta democratiei, precum si de garantarea si respectarea drepturilor si libertatilor fundamentale ale oamenilor, decat aceea in care cariera judecatorilor si procurorilor este la bunul plac al oamenilor politici.
Actiunea Presedintei Maia Sandu este un atac la valorile democratice pe care pretinde ca le apara si promoveaza.
Fata de derapajul alarmant, fata de inadmisibila incalcare a independentei justitiei, subscrisele asociatii, vom sustine demersurile Asociatiei Judecatorilor din Republica Moldova in fata organismelor europene, a Asociatiei Europene a Judecatorilor, a Asociatiei MEDEL, a asociatiilor profesionale ale judecatorilor si procurorilor din statele Uniunii Europene, in scopul corectei si completei informari a acestora.
In concluzie, dezaprobam public si categoric modul în care Presedinta Maia Sandu l-a revocat pe judecatorul Vladislav Clima din pozitia de presedinte al Curtii de Apel Chisinau, actiune care poate fi catalogata ca act primejdios de imixtiune in justitie, ca veritabil atac la independenta acesteia, fapt ce rezulta atat din cadrul legal intern, inclusiv jurisprudenta Curtii Constitutionale a Republicii Moldova, cat prin raportare la standardele internationale.
Solicitam public Presedintei Republicii Moldova, Maia Sandu, sa nu foloseasca justitia in bataliile politice, ci sa-i respecte independenta. Fara o justitie independenta nu poate exista nici democratie, nici stat de drept, nici garantarea drepturilor si libertatilor fundamentale ale cetatenilor.
Asociatia Europeana a Magistratilor a adoptat, la Siofok, Rezolutia din 27 septembrie – 2 octombrie 2006 in cuprinsul careia s-a subliniat ca: „Independenta puterii judecatoresti caracterizeaza in mod preeminent si necesar regula de drept, fiind o garantie fundamentala pentru un proces echitabil. In acelasi timp este un pilon fundamental al statului democratic si trebuie sa fie respectata si intarita de catre toate institutiile statului inclusiv de puterea legislativa””, se arată în comunicatul celor trei asociaţii.