Procuratura se adresează Comisiei de la Veneția, după ultimele modificări operate de majoritatea parlamentară la Legea Procuraturii
Procuratura Generală a expediat o adresare specială în vederea formulării unei opinii de specialitate privind compatibilitatea modificărilor legislative operate recent în Legea cu privire la Procuratură, urmare a reformelor anunțate de majoritatea parlamentară, care, prin conținutul și viciile procedurii de legiferare, comportă riscul imixtiunilor politice în activitatea Procuraturii, precum și creează premisele unor ingerințe serioase în realizarea, la nivel național, a principiului independenței procurorilor.
Prin această adresare, Procuratura mai solicită, respectuos, Comisiei de la Veneția să-și exprime opinia și să transmită autorităților Republicii Moldova considerentele sale inclusiv și sub aspectul admisibilității participării, ca membru de drept, a Procurorului General într-un organ precum Consiliul Suprem de Securitate în condițiile cadrului legal al țării noastre.
Concomitent, Procuratura roagă Comisia de la Veneția să se pronunțe și sub aspectul inadmisibilității presiunilor politice în raport cu instituția, având în vedere argumentele care explică riscurile comportamentului politic neloial și impactul negativ ce-l comportă lipsa de colaborare onestă asupra separării puterilor în stat.
Procuratura Generală optează pentru ca toate reformele, inclusiv mecanismul de evaluare, să se realizeze într-un cadru strict de legalitate, cu asigurarea principiului separării puterilor în stat, bazat pe un dialog corect și respect reciproc, astfel încât societatea să aibă încredere că toate măsurile întreprinse au obiective de bună-credință.
Amintim că, pe 24 august 2021, Parlamentul Republicii Moldova, în regim de urgență, ignorând procedurile de transparență decizională, fără a lua în considerare recomandările Comisiei de la Veneția, a experților în domeniu, precum și opiniile instituțiilor a căror activitate este vizată, a aprobat în lectură finală o serie de modificări la Legea cu privire la Procuratură.
Cu toate acestea, la 1 septembrie 2021, prin Decretul Președintelui Republicii Moldova, Maia Sandu, Legea pentru modificarea Legii cu privire la Procuratură a fost promulgată, iar la 3 septembrie 2021, aceasta a intrat în vigoare, fiind publicată în Monitorul Oficial.
Procuratura Generală își exprimă dezacordul cu modul în care respectivele modificări au fost promovate și adoptate, or în redacția elaborată de către un grup de deputați PAS, în frunte cu Sergiu Litvinenco, acestea riscă să producă efecte care aduc grave atingeri principiilor constituționale privind independența Procuraturii și separația puterilor în stat, subminând independența procurorilor în avantajul factorului politic.
Pe lângă actele legislative vizate, la adresarea către Comisia de la Veneția, Procuratura a anexat cele două sesizări înregistrate la Curtea Constituțională, iar după finalizarea procedurilor de traducere în limba engleză, urmând să o prezinte și pe cea de-a treia sesizare, depusă ieri la Înalta Curte. Toate aceste informații urmează a fi luate în calcul la formarea opiniei de către Comisia de la Veneția.