Platforma DA condamnă graba ANRE de a aproba, contrar procedurii legale, la indicația inexplicabilă a Comisiei Situației Excepționale, noile tarife provizorii la gazele naturale. Formațiunea noastră consideră că, în lipsa publicării contractului semnat de „Moldova Gaz” și „Gazprom”, și în contextul unor prevederi din protocolul semnat de ministru Spînu cu conducerea concernului rus, creșterea urgentă a tarifelor, precum și amânarea implementării pachetului energetic III pentru următorii 5 ani, dar și abandonarea gazoductului Iași-Chișinău au fost convenite cu Federația Rusă. Secretezarea contractului cu concernul rus este o dovadă suplimentară a ipotezei noastre. În acest context, cerem repetat publicarea acestui contract de interes public, precum și demisia conducerii Moldova Gaz și ANRE.
Platforma DA atenționează că, în urma majorării bruște a tarifului la gaze, cetățenii și întreprinderile din partrea dreaptă a Nistrului sunt supuse anual să achite suplimentar pentru gazele naturale peste 6 MILIARDE lei. Este cel mai puternic șoc social-economic din istoria Moldovei, cauzat de scumpirea resurselor energetice. În acest context, considerăm că pachetul de compensare a majorării tarifului la gaze în valoarea de 1,6 miliarde lei este unul insuficient, în realitate fiind nevoie de un suport bugetar de cel puțin 3 MILIARDE lei.
„Formațiunea noastră regretă faptul că guvernarea nu vine cu nicio măsură de sprijin în ceea ce privește compensarea creșterii prețului la gaze pentru industria autohtonă. În asemenea condiții, ne putem aștepta la majorarea semnificativă a prețurilor în lanț pentru mai multe mărfuri, inclusiv pentru cele de primă necesitate, întrucât marea majoritate a întreprinderilor de procesare activează preponderent pe gaz. Constatăm, de asemenea, că Guvernul nu a identificat surse nici pentru susținerea business-ului mic și mijlociu. Guvernarea continua, astfel, politica defavorizării producătorilor autohtoni, desi, este obligată să identifice resurse financiare pentru susținerea agenților economici-producători, care asigură, tot mai greu, menținerea locurilor de muncă pentru cetățenii R. Moldova”.
„În același timp, există multe semne de întrebare în privința sistemului de susținere din partea guvernului a consumătorilor casnici la achitarea facturilor la gaze, în condițiile în care pentru compensații sunt propuse resurse bugetare modeste, care sunt acordate și pentru cei, care sunt în stare să achită creșterea prețurilor la gaze. Acest lucru poate fi considerat ca o risipă de bani publici. Considerăm că, înainte de a fi aprobat, mecanismul de compensare trebuia consultat cu societatea”, se arată într-un comunicat de presă.
Platforma DA cere ca statul să intervină cu un ajutor mai mare pentru familiile cu venituri mici și medii, în special pentru cei care locuiesc în zonele rurale și sunt dependenți de consumul de gaze în volum mult mai mare, decât cel anunțat pentru alocarea compensațiilor.
Platforma DA se declară extrem de îngrijorată în legătură cu creșterea bruscă a prețurilor la gazele naturale, care va afecta dur economia și va duce la scumpiri în lanț. Ținând cont de atmosfera tensionată din societate și reacția întîrziată și irelevantă a guvernării, formațiunea anticipează proteste masive împotriva creșterii galopante, în lanț, a prețurilor.