Un tânăr de 17 de ani, originar din raionul Strășeni, este cercetat penal de polițiștii Inspectoratului de Poliție pentru furtul unui automobil.
Pe 11 noiembrie, Inspectoratul de Poliție Buiucani a fost sesizat prin intermediul serviciului unic 112, precum că de pe str. Calea Ieșilor a fost furat un automobil de model ,,Mercedes”.
La fața locului imediat s-a deplasat grupa operativă pentru stabilirea circumstanțelor. Victima, un bărbat de 36 de ani, a comunicat că mijlocul de transport era parcatăde mai mult timp pe adresa respectivă din motivul unor defecțiuni tehnice, iar despre dispariția bunului a fost informat de către un prieten care locuia în apropiere .
Prejudiciul cauzat proprietarului a fost estimat la suma de 39 800 lei.
Polițiștii imediat au dispus mai multe acțiuni de investigației și urmărire penală pentru stabilirea circumstanțelor și depistarea automobilului. Astfel, în urma măsurilor întreprinse, automobilul a fost depistat la domiciliul suspectului.
Urmare a acțiunilor întreprinse de către ofițerii de investigație și urmărire penală, suspectul în comiterea infracțiunii a fost identificat. În cadrul acțiunilor procesual penale, acesta și-a recunoscut vina.
Pe cazul dat a fost inițiată o cauză penală pentru ,,furt”, faptă care prevede pedeapsa cu amendă în mărime de până la 32 500 lei, muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 120 la 240 de ore sau cu închisoare de până la 2 ani.