Președintele țării Maia Sandu a primit pentru luna decembrie 2021 o factură la gazele naturale de aproximativ 800 de lei. Este o sumă normală, dacă ținem cont de luna în care a fost acumulată, a declarat șeful statului în cadrul unei emisiuni de la TV8, deși majoritatea cetățenilor s-au arătat speriați de cifrele care au fost tipărite pe facturile respective.
(Maia Sandu, președintele Moldovei)
„ –Factura pentru luna ianuarie încă nu a venit. Cealaltă a venit și mi-am plătit-o. –Cât era? –Deci, eu am plătit 800 și ceva de lei și a fost și compensația de 400 de lei, dacă nu greșesc din partea Guvernului.”
Totuși, aici trebuie de precizat că luna decembrie a fost una dintre cele mai calde din ultimii ani, respectiv și facturile au venit mult mai mici decât ar fi fost în cazul în care s-ar fi înregistrat valorile termice tipice anotipului rece.
Întrebată dacă a renunțat la compensația oferită de către Guvern cetățenilor pentru achitarea facturilor la gazele naturale, Maia Sandu a declărat că a făcut-o, alăturându-se astfel persoanelor care-și permit să achite fără probleme aceste taxe.
(Maia Sandu, președintele Moldovei)
„Cei care-și pot permite, pentru că sunt oameni în sectorul privat care se descurcă mai bine, sunt oameni în sectorul bugetar care se descurcă mai bine, sunt oameni în sectorul begetar care se descurcă greu. Nu cred că trebuie să facem din asta o știre. Sunt oameni care au trei, patru copii acasă și chiar dacă lucrează într-o funcție publică asta nu înseamnă că trebuie să se pună presiune pe ei, pentru că au de întreținut acești copii. E un gest de solidaritate din partea celor care-și pot permite acest lucru.”
Cira 80 de cetățeni au renunțat la compensație, după ce Moldovagaz a anunțat că acest lucru este posibil. Printre aceștia se numără prim-ministrul, Natalia Gavrilița, vicepremierul, Andrei Spînu, ministrul de Externe, Nicu Popescu și șeful de la Moldovagaz, Vadim Ceban.