Marina Tauber a cerut demisia ministrului Sănătății, Ala Nemerenco

Deputatul Partidului Șor, Marina Tauber, a cerut demisia ministrului Sănătății, Ala Nemerenco, după ce ieri instituția condusă de aceasta a anunțat că „la Orhei au crescut semnificativ cazurile de COVID”. Potrivit lui Tauber, Ala Nemerenco „are o atitudine disprețuitoare și discriminatoare față de orheieni”.

Critici dure la adresa ministrului Sănătății, Ala Nemerenco au sunat și din partea deputatului socialist, Vladimir Odnostalco. Acesta a criticat conducerea ministerului pentru indicațiile date spitalelor de a reduce temperatura la 19 grade și a renunța la apa caldă, precum și pentru creșterea semnificativă a numărului de cazuri pozitive COVID-19, inclusiv printre personalul medical.

Urmărește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata