Deputata partidului Politic „ȘOR”, Marina Tauber, investigată în dosarul finanțării ilegale a formațiunii pe care o reprezintă, a fost plasată în arest la domiciliu, după mai bine de două luni – timp în care a fost încarcerată la Penitenciarul nr. 13. Decizia a fost pronunțată miercuri, 14 septembrie, de magistrații Curții de Apel Chișinău.
După pronunțarea deciziei, Marina Tauber a făcut câteva declarații pentru presă, menționând că „este o decizie parțial îmbucurătoare” și speră că va reveni de curând la munca de deputat.
În același timp, avocații acesteia au punctat că vor cere ridicarea învinuirii. Aceștia vor ca măsura preventivă în privința Marinei Tauber să fie anulată.