Zece mii de euro ca să fugi din Rusia. Biletele de avion spre Serbia s-au scumpit după anunțul lui Putin
Prețurile biletelor de avion dintre Rusia spre Serbia au urcat la câteva mii de euro, în condițiile în care tot mai mulți cetățeni ruși pleacă din țară după anunțul președintelui Vladimir Putin privind mobilizarea parțială a rezerviștilor, relatează Euronews România cu referire la Euronews Serbia.
În presa sârbă au apărut informații potrivit cărora prețul biletelor de avion între Belgrad și Moscova a crescut vertiginos. Au ajuns să coste câteva mii de euro, având în vedere că rușii își părăsesc țara.
„Compania aeriană sârbă Air Srbija, care este singurul transportator aerian din Europa către Rusia, în afară de Turkish Turkis Airlines, a negat aceste acuzații. Compania a anunțat că cererea de bilete a crescut încă din luna martie a acestui an și că acestea pot fi cumpărate cu câteva zile sau chiar săptămâni în avans.
Compania subliniază că biletele pentru luna septembrie pentru ruta Belgrad-Moscova au fost epuizate de mult timp, iar pentru luna octombrie mai sunt câteva locuri disponibile.
Accesând site-ul aviasales.ru, se poate observa că următorul zbor disponibil de la Moscova la Belgrad prin intermediul altor companii aeriene este disponibil doar pentru câteva zile și costă mai mult de 10.000 de euro.
Este important de menționat că o astfel de rută ar implica mai multe transferuri, chiar și către țări pentru care cetățenii ruși au nevoie de viză, lucru care nu este necesar pentru Serbia. De asemenea, un astfel de zbor ar dura mai mult de 60 de ore”, a transmis jurnalista Euronews Serbia, Ana Mihalcic.
Pasagerii ruși care au zburat de la Moscova la Belgrad au oferit mai multe motive pentru care au venit în Serbia.
„Aici i-am adus pe cei mai buni trăgători din Rusia, am venit la concursul de tir Cobra Balkan Open. Nimeni nu fuge nicăieri. Am venit să facem sport, iar apoi ne întoarcem în țara noastră natală. Suntem cu toții ruși. Vom arăta tuturor cum pot trage rușii și am venit să ne vedem prietenii”, a spus un bărbat din Rusia
Alți ruși spun că nu au avut probleme la cumpărarea biletului de avion și că au călătorit în Serbia din alte motive
Pe aeroportul Nikola Tesla din Belgrad avertizează avioane care vin de la Moscova Sankt Petersburg, Soci și Kazan.