Membrii comisiei de selectare a noului șef al Procuraturii pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale (PCCOCS) și-au depus astăzi demisia. Este vorba despre Tudor Osoianu, propus în componența comisiei de ministerul Justiției, Ion Guceac, Boris Poiată și Roman Eremciuc, propuși de Consiliul Superior al Procurorilor, precum și Iulian Groza, membrul propus de Președinție, care a ținut să confirme pentru presă că a renunțat marți-seară la activitatea în cadrul comisiei.
„Am anunțat anterior că nu voi participa în activitatea comisiei. Probabil și alți membri au făcut același lucru”, a declarat Iulian Groza.
Consiliul Superior al Procurorilor s-a convocat marți, 31 ianuarie, în ședință extraordinară, după mai multe eșecuri de a ține ședința. Pe agenda suplimentară a fost inclus demersul ministrului Sergiu Litvinenco, care a solicitat anularea concursului pentru selectarea candidatului la funcția de procuror-șef al PCCOCS.
La rândul său, CSP a respins demersul înaintat de ministrul Litvinenco și au decis să continue desfășurarea concursului, în pofida numeroaselor critici și discuții.
Menționăm că, astăzi, urma să fie desfășurată etapa interviului pentru cei trei candidați admiși în concurs. Este vorba de Andrei Mațco, Eugeniu Rurac și Sergiu Russu.