Ministerul Educației și Cercetării anunță despre lansarea unui program de formare profesională pentru îngrijitor/îngrijitoare de copii în cadrul Colegiului „Alexei Mateevici”. Programul a fost dezvoltat cu sprijinul Organizației Internaționale pentru Migrație, Programului Națiunilor Unite pentru Dezvoltare și Guvernului Elveției. Activitățile de formare se vor desfășura în perioada 1 martie – 31 mai 2023.
Potrivit instituției, scopul programului este de a forma specialiști și specialiste capabili/capabile să asigure creșterea și dezvoltarea armonioasă a copilului într-un mediu prietenos și sănătos, să organizeze activități creative și de relaxare pentru a asigura starea de confort și educația copilului. Totodată, programul urmărește să dezvolte responsabilitatea pentru îngrijirea sănătății și bunăstării copilului, stabilirea alimentației corecte, precum și asigurarea securității.
În prima grupă s-au înscris 40 de persoane din țară și din diasporă, care vor fi instruite gratuit, datorită sprijinului oferit de partenerii de dezvoltare.
Ministerul Educației și Cercetării va continua să dezvolte programe de formare pentru adulți, astfel încât să răspundă la toate solicitările de formare ale cetățenilor noștri din țară și de peste hotare, pentru a asigura angajarea acestora în câmpul muncii.