Un moldovean de 30 de ani, condamnat la închisoare pentru 12 episoade de furt. Cât va petrece după gratii
Un bărbat de 30 de ani, a fost recunoscut vinovat pentru săvârșirea a 12 episoade de furt, și o răpire a mijlocului de transport, stabilindu-i-se o pedeapsă sub formă de închisoare pe un termen de 5 ani, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip semiînchis.
Potrivit Procuraturii Generale, în cadrul urmăririi penale, procurorii i-au înaintat învinuirea pe faptul că, inculpatul, în perioada de timp cuprinsă între lunile iunie – iulie 2022, a obținut prin sustragere, de la diferite persoane, mai multe bunuri printre care 9 biciclete, o trotinetă, o umbrelă de terasă, un telefon mobil.
Valoarea bunurilor varia de la 2.800 lei, la 15.000 lei.
Tot inculpatul, la data de 23 iulie 2022, a răpit o motocicletă care se afla parcată în sectorul Botanica al mun.Chișinău, cu care s-a deplasat în diferite direcții ale Capitalei, după care a abandonat-o în curtea unei școli.
Sentința nu este definitivă și poate fi contestată cu apel la Curtea de Apel Chișinău, în termen de 15 zile.