Directorul Serviciului de Informaţii şi Securitate (SIS), Alexandru Musteața, a semnat joi, 20 aprilie, un ordin ce prevede blocarea a trei site-uri pentru că ar publica informații false ce ar putea afecta securitatea națională, se arată într-un comunicat.
Conform Ordinului, urmează a fi sistat accesul la:
-politnavigator.net;
-politnavigator.news;
-news-front.info.
Potrivit reprezentanților SIS, „Ordinul ce conţine indicații cu caracter obligatoriu a fost transmis furnizorilor de rețea și/sau servicii de comunicații electronice, pentru a bloca imediat, în condițiile legii, accesul utilizatorilor din Republica Moldova la sursele menționate.”