Vlad Filat vine cu noi acuzații la adresa Partidului Acțiune și Solidaritate. De această dată, în cadrul emisiunii „Puterea a Patra”, fostul prim-ministru al Moldovei a declarat că Guvernarea de la Chișinău ar fi stopat ieftinirea gazelor naturale, deși compania Moldovagaz a depus un demers de reducere a tarifelor.
„Moldovagaz face demers la ANRE pentru scăderea tarifului la gaz. Din informațiile pe care le am, poate și presă să face demersuri în acest sens, prețul trebuia să fie micșorat, conform demersului Moldovagaz, la 24 de lei. Anterior, eu spunea de 17 lei”, a spus fostul premier.
Ieftinirea prețului gazelor naturale se va face în toamnă și va fi folosită de PAS ca momeală electorală, mai zice Filat, care, totodată, spune că efectul nu va fi cel dorit, dacă localele se vor desfășura la data stabilită.
„Vor ieftini cazul înainte de alegerile locale, pentru că atunci va fi impactul. Ceea ce vă spun eu, vă spun în cunoștință de cauză. -Gazul va fi ieftinit înainte de locale de la 29 la 24? -Nu știu cu cât, dar va fi, așa gândesc ei, în maniera în care să fie resimțită. Dar știți ce este foarte amuzant? Ei nu știu când încep oamenii să se încălzească, să resimtă prețul la gaze. Când vor avea loc localele. Or, dacă ei sunt nebuni cu totul vor duce alegerile prin februarie, când se consumă mult gaz. Dar dacă au loc în termen, ele au loc înainte ca noi să pornim cazanele”, a mai declarat Vlad Filat.
Anterior, șeful companiei Moldovagaz, Vadim Ceban a declarat, la fel, în cadrul emisiunii „Puterea a Patra”, că urma să prezinte „până la Paște, calculele la ANRE pentru a stabili dacă există premise pentru scăderea tarifului”. Ulterior însă, atât șeful Moldovagaz, cât și demnitarii de stat au anunțat că , deocamdată, „nu pot fi scăzute tarifele”.