Primarul Ion Ceban anunță primul Forum Social Urban pe 4-5 mai. Care vor fi cele mai importante teme de discuție
Primarul general al municipiului Chișinău, Ion Ceban, a anunțat organizarea primului Forum Social Urban Chișinău, care va avea loc în zilele de 4 și 5 mai. Potrivit lui Ceban, forumul va reuni peste 100 de speakeri din 30 de orașe, care vor prezenta experiențele lor în dezvoltarea serviciilor sociale pentru locuitori.
„Fiecare vine să povestească despre traseul parcurs de orașul său, provocările întâlnite, soluțiile identificate și rezultatele obținute în dezvoltarea serviciilor sociale pentru locuitori”, a menționat Ceban.
El a adăugat că orașul Chișinău a înregistrat progrese în acest domeniu, în ultimii ani, și că speakerii locali vor vorbi despre proiectele implementate în capitală.
Ceban a mai menționat că forumul va aborda șapte subiecte principale, care vizează transformarea Chișinăului într-un oraș sănătos, creativ, sigur, incluziv, care învață, al generațiilor și eficient energetic.
„Pentru că ne dorim o creștere rapidă și armonioasă a orașului, vom prelua de la colegii noștri cele mai bune practici și experiențe europene, aplicabile pentru Chișinău”, a conchis primarul.