Partidul Unității Naționale a decis, la congresul extraordinar organizat pe 28 mai 2023, să demareze negocieri cu Partidul Liberal Democrat din Moldova, în vederea fuzionării celor două formațiuni, scrie UNIMEDIA.
PUN și-a ales și un nou președinte, la reuniunea de ieri. Este vorba despre fostul deputat liberal-democrat, Alexandru Cimbriciuc.
„Congresul a votat cu o majoritate clară de voturi demararea negocierilor cu privire la fuzionarea Partidul Unității Naționale cu Partidul Liberal Democrat din Moldova.
Ținând cont de faptul că am dat unicul vot categoric împotrivă fuzionării PUN cu PLDM, mi-am depus demisia din funcția de prim-vicepreședinte al Partidul Unității Naționale”, a anunțat Ana Guțu pe Facebook.
Cele două formațiuni au anunțat că vor veni cu declarații oficiale pe parcursul zilei de astăzi.