Chicu, despre anunțul de astăzi al președintelui Maia Sandu: „Asta e culmea nesimțirii”

„Chiar credeam că va ieși astăzi cu o Adresare către popor, prin care ar explica omenește, cu înțelepciune și căldură, care-s subiectele care vor fi discutate la summitul istoric de pe 1 iunie, la ce Decizii să ne așteptăm, ce speranțe să-și lege moldovenii de acest eveniment istoric pentru noi”, care o critică pe șefa statului pentru felul în care a anunțat astăzi, la orele dimineții, crearea unui Centru Național de Apărare Informațională și Combatere a Propagandei „Patriot”.

Potrivit lui Chicu, „să iasă cu 2 zile înaintea sosirii la Chișinău a câtorva zeci de lideri de state democratice și să anunțe toată lumea că introduce oficial cenzura – asta deja e culmea nesimțirii”.

În Republica Moldova va fi creat Centrul Național de Apărare Informațională și combatere a propagandei denumit „Patriot”. Centrul va avea misiunea de a coordona și implementa politica statutului în domeniul securității informaționale și de a asigura comunicarea strategică, în vederea identificării, prevenirii și combaterii dezinformării la nivel național. Anunțul a fost făcut de către șefa statului Maia Sandu, care a menționat că, în acest sens, a fost elaborată o inițiativă legislativă.

Potrivit Maiei Sandu, instituția va avea două responsabilități de bază.

(Maia Sandu, șefa statului)

„Să transmită informații veridice către publicul larg și să asigure un dialog constant cu cetățenii, precum și să colaboreze cu toate instituțiile statului, în vederea promovării intereselor naționale și creșterii rezistenței noastre în fața dezinformării. Să identifice, să evalueze și să combată dezinformarea pentru eliminarea riscurilor generate de amenințările hibride și dezinformare asupra securității naționale.

Urmărește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata